Aprilie este luna conștientizării nașterii prin cezariană așa că m-am gândit să scriu câteva rânduri de recunoștință, căci prin intermediul ei brațele mele cuprind doi copii sănătoși pentru care nu contează pe ce cale au venit.
Deci, cum am ajuns aici ?
O să vă povestesc despre prima sarcină, în care mai mult vomitam decat mâncam, am mers la birou până la aproape 7 luni, apoi am început să frecventez Școala gravidelor, după care eram destul de convinsă că fiecare femeie poate să își nască și să își alăpteze pruncul. Până aici totul foarte clar și simplu.
Acestea două erau convingerile mele de bază. În timpul controalelor periodice, bebe creștea tot mai mult, însă nu s-a pus problema de a alege să nasc prin cezariană. Așa că am întrat optimistă în travaliu, iar după 12 ore, bebelușul tot nu a reușit să își găsească calea spre ieșire. Fiind permanent monitorizat, la un moment dat cea mai sigură decizie a fost nașterea prin cezariană, căci sănătatea bebelușului și a mamei nu suportă amânare. Nu sunt eu cea mai subțirică, ba chiar destul de corpolentă, însă corpul meu nu a reușit atunci să aducă pe lume pruncul meu la fel de corpolent.
Nu era începutul pe care mi l-am imaginat, bebelușul meu nu a stat pe pieptul meu când s-a născut, eram imobilizată ore bune, fiul meu nu era lângă mine mereu ca să îl miros, să îl ating, să îl țin în brațe, să îl pun la sân cât pot de des ca să stimulez lactația, cum știam eu că trebuie.
Când m-am ridicat prima dată simțeam că nu îmi pot duce nici măcar respirația, cum o să pot să am grijă de copil când eu abia mă mișcam? Au fost cazuri în care stăteam pe patul de spital și făceam strategii cum să mă ridic pentru că efectiv simțeam că ceva acolo se rupe. Nopțile când eram în spital nu dormeam și îmi era frică să pun bebelușul lângă mine în pat căci mă temeam să nu adorm prea adânc și să îl rănesc. Apoi am ajuns acasă și totul era mult mai bine, însă ragadele și dificultățile în alăptare au fost mai grele decât recuperarea după cezariană, dar asta este altă poveste.
Mult timp m-am simțit vinovată, și slabă, căci eu nu am reușit să nasc natural. Dar când îmi reaminteam unele clipe din travaliu, și vedeam apoi fiul meu jucându-se lângă mine, scăpam tot mai mult de sentimentele negative și treptat am acceptat că nașterea prin cezariană a fost cea mai bună decizie la acel moment.
Despre a doua naștere pot să spun că am acceptat-o dinainte să se întâmple.
Urma să nasc la o diferență de 2 ani și 2 luni de prima cezariană. Cu o sarcină mai plină de grețuri ca prima, bebelușa creștea mai cu spor. O vreme eram pe gânduri dacă să încerc natural sau nu. Apoi împreună cu medicul am decis că cel mai bine ar fi pentru noi să nasc tot prin cezariană, dar nu ne-am gândit să o facem la rece- adică programat. Termenul trecea de 40 de săptămâni iar bebe nu dădea niciun semn. Am așteptat-o, am chemat-o, iar într-o dimineață am simțit că e pe drum. Mi-am reamintit și m-am bucurat de contracții căci urma să îmi țin fiica în brațe curând. De data aceasta totul era în regulă, conform planului, și mă gândeam că ea e tot mai pregătită cu fiecare contracție. Am auzit-o mult mai tare și mai clar când a plâns prima dată, am sărutat-o pe obraz, și când i-am spus "mami e aici, nu plânge", s-a liniștit instant.
Cât eram la terapie intensivă îmi doream mult să mă recuperez cât mai repede. Pentru ea, pentru copilul care mă aștepta acasă, pentru mine. Așteptam cu nerăbdare să fim noi două. Aveam în mine o forță și mai mare știind ce trebuie să depășesc și am trecut mult mai ușor peste durerile post operatorii. M-am bucurat de fiecare moment pe care l-am depășit și am fost recunoscătoare că s-a întâmplat așa.
Așa a fost pentru mine să nasc de două ori cu operație cezariană. Prima naștere a fost de urgență- fără să o aleg eu, iar a doua- pentru siguranța noastră. Îmbrățișate diferit, dar ambele cu final fericit.
Aceste experiențe nu mă fac o mamă mai bună sau mai puțin bună.
Nu regret nimic, nu îmi e jenă de asta, sunt puternică, iar pentru copiii mei nici nu contează cum i-am adus pe lume. Nu am ales calea mai ușoară, ci doar mai sigură pentru noi.
Iar voi, cele care ați ales asta de la bun început, sunt sigură că ați avut niște motive mai mult sau mai puțin fondate. De cele mai multe ori: frica sau diverse motive medicale.
Dacă ai născut prin cezariană- poate ai vrut sau nu ai avut de ales- fii recunoscătoare că s-a întâmplat, căci ceva bun sigur a ieșit: pruncul tău și tu ca mamă.
Comentarii
Trimiteți un comentariu